Un grup de circa 10 tineri artişti şi universitari clujeni a organizat un flash-mob în semn de protest faţă de presupusul plagiat al premierului Victor Ponta, acuzat că ar fi copiat zeci de pagini din teza sa de doctorat. Tinerii s-au adunat în Piaţa Unirii, în faţa statuii regelui Matia Corvin, şi-au dus batiste la nas şi au început să tuşească. "Nu facem politică, ci doar vrem să protestăm în acest fel împotriva plagiatului", a spus unul dintre protestatari.
Petiţie europeană
Ei au trimis, de asemenea, o petiţie liderilor europeni, cărora le-au cerut să tuşească, la rândul lor, în semn de dezaprobare, atunci când Victor Ponta va lua cuvântul. Unii dintre tineri au venit cu pancarte prin care au protestat împotriva plagiatului. Protestul a ţinut câteva minute.
Unii dintre protestatari au participat şi la mitingurile organizate în lunile ianuarie şi februarie, după demisia fondatorului SMURD, Raed Arafat. Ei afirmă că nu există vreo contradicţie între cele două gesturi şi că vor continua să protesteze de fiecare dată când se vor confrunta cu abuzurile Puterii. Printre organizatorii protestului s-a numărat şi cunoscutul artist Istvan Szakats.
Un grup de circa 10 tineri artişti şi universitari clujeni a organizat un flash-mob în semn de protest faţă de presupusul plagiat al premierului Victor Ponta, acuzat că ar fi copiat zeci de pagini din teza sa de doctorat. Tinerii s-au adunat în Piaţa Unirii, în faţa statuii regelui Matia Corvin, şi-au dus batiste la nas şi au început să tuşească. "Nu facem politică, ci doar vrem să protestăm în acest fel împotriva plagiatului", a spus unul dintre protestatari.
Petiţie europeană
Ei au trimis, de asemenea, o petiţie liderilor europeni, cărora le-au cerut să tuşească, la rândul lor, în semn de dezaprobare, atunci când Victor Ponta va lua cuvântul. Unii dintre tineri au venit cu pancarte prin