Intrebarea “Cine se duce la Bruxelles” a taiat lumea romaneasca in doua. Ca asa ne sta bine, certati. Ca si in cazul Nastase, trebuie neaparat sa fim pro sau contra. Fondul chestiunii adesea scapa. Conversatiile cele mai banale devin conflicte. O dam repede pe “ba pe-a ma-tii!”. Politicienii au intrat in dirdori, sunt intr-un cazan sub presiune. De inteles, sunt in campanie si ne tarasc dupa ei in aceasta isterie fara orizont si “fara printip”. Nu prea au nimic de spus, nu au solutii. Cei mai multi sunt niste impostori care nu au ce cauta in politica. Atunci, pentru a-si salva situatia, trebuie sa fie vehementi, sa vocifreze, sa-si demonizeze adversarii.
Mass-media preia acest ton si, fiind in cautare de senzational si audiente, pune gaz pe foc. Aseara de ex. noroc cu meciul, ca altfel m-as fi intoxicat de aceleasi pseudo-subiecte, avocateli, fete, scorneli si demagogii. De aceleasi banalitati, clisee, manipulari ieftine. Domnilor, tonul e prea sus! ar zice dirijorul meu de cor din liceu. Asistam la circaria cea mai tare din 2009 incoace. Simt ca se incinge tarita din clipa cand observ ca telefonul meu este ascultat. Va anunt ca de o vreme se asculta in draci! In trei schimburi, din toate pozitiile. Se munceste cu supranorma. Niste insi cu castile pe urechi trebuie propusi la decoratii si prime de merit.
Romania este o tara interesanta. Nu te plictisesti deloc! imi spune un occidental venit pentru cateva zile la Bucuresti sa vorbim despre traducerea unuia dintre romanele mele. I-am spus sa pofteasca sa traiasca la Bucuresti macar cateva luni. Toamna care vine va fi fulguranta – fior si ras, cat vrei. Aici are materie de scris pentru trei vieti intr-o singura saptamana. Imi spune ca prefera plictiselile occidentale. Ii place intr-o tara asezata, monotona, gri. Il inteleg perfect. Cand vrea nebunie, mizerie, conflict, vine in estul Europei sau se duce in
