Cer scuze anticipat pentru pledoaria din acest articol. Încerc să îl ţin în limitele rezonabile ale unei obiectivităţi care nu poate să-mi fie deplină. Pe scurt, voi scrie despre TVR şi despre recentele atacuri din partea unor televiziuni „dinamice“ care funcţionează „în două camere“.
În primul rînd, înţeleg prea puţin violenţa limbajului folosit. „Antenele“ şi B1 au organizat un soi de festival naţional de aprecieri crunte la adresa televiziunii publice (nu de stat, cum zise domnul preşedinte Băsescu). S-au întrecut în a „demasca“ incompetenţa, corupţia, aservirea politică şi alte alea, utilizînd drăgălăşeniile pe care le adresează, de obicei, politicienilor. Cred că nu au putut ieşi din reflexul „tigăii cu teflon iminente-n cap“ cu care îşi tratează, de obicei, subiectul aprecierilor. Robert Turcescu a depăşit orice limită, titrînd „TVR – Ruşine naţională“, mare, pe ecran.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratZic, şi eu, ca Moise Guran: „Pe mine nu m-a trimis mama la şcoală pentru a fi ruşine naţională“. Am fost, e drept, „trădător naţional“ într-o listă vadimiană, prin 1992 (dar vecinii de listă mă onorau, aşa că nu m-a deranjat de nici un fel). Am un serviciu (la TVR) şi un orgoliu (de ziarist care încearcă să-şi facă meseria cît mai onest cu putinţă). De aceea, reacţionez, în paginile unei gazde îngăduitoare precum Dilema veche.
În primul rînd, politizarea. Mă simt cumva vinovat faţă de colegii de la Ştiri. Ani la rînd, enervat de acuzele de politizare şi de reclamatele parti pris-uri, i-am tot condamnat. Ei oricum sînt un fel de stat în stat, sînt „altfel“ decît noi. Îmi cer scuze. Acolo, la Ştiri în TVR sînt oameni ca Adelin Petrişor, Mihai Rădulescu sau Ioana Dumitrescu. Ei sînt jurnalişti profesionişti, îşi fac meseria la cele mai înalte niveluri posibile în România şi nu mi-e jenă c
