(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 73, iun 2012)
Cînd aveam trei ani, eram convins, uitîndu-mă la globul pămîntesc, că în Australia sau Argentina oamenii umblă cu capul în jos şi cu picioarele-n aer, şi asta îmi plăcea de minune.
Ce n-aş fi dat să trăiesc şi eu acolo!
Însă cu anii devenim, din păcate, tot mai realişti şi, în luna mai a anului acesta, vizitînd Buenos Aires-ul, am fost silit să recunosc definitiv că mă înşelam şi că lucrurile stau cam peste tot la fel. Sau, cel puţin, în parte. Căci or fi umblînd ei, argentinienii, ca noi, cei din Europa, la modul cumplit de monoton, în picioare, dar măcar anotimpurile sînt în Buenos Aires pe dos, căci atunci cînd la noi e primăvară, acolo jos la ei este toamnă.
* * *
Metropola sud-americană are parte, în luna mai, de-o toamnă minunată şi nostalgică, cocoţată în miile şi miile de arbori care împînzesc parcurile şi străzile oraşului, ca în nici o altă capitală din lume; aproape că nu există stradă fără copaci imenşi, înşiraţi ramură-n ramură de-a lungul trotuarelor, cu frunzele explodînd colorat precum curcubeul. Trotuarele sînt în parte sparte, aproape ca la Bucureşti, dar nu face nimic, pericolul de împiedicare este exclus, căci aici, pe Rio de la Plata, totul e luat à la légère, mai ca pe Dîmboviţa, aşa că nu se merge, ci se pluteşte. Şi oamenii sînt la tot colţul deschişi şi puşi pe vorbă, şi niciunde nu mi-a sunat spaniola mai armonios şi mai sprinţar în ureche. Como le va, señor? Todo bien? Ay, que bueno! Frumuseţea o întîlneşti în Buenos Aires la tot pasul, de pildă în La Recoleta, cartier care aminteşte intens de Paris, sau în San Telmo, sau în La Boca, unde se dansează tango, genial de patetic şi elegant-acrobatic, pe stradă. Şi, ei da, niciunde nu există mai multe femei frumoase pe metru pătrat decît în Buenos Aires şi mai toate zîmbesc enigmatic. La ele s-o fi gîndit Borg
