Premierul însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, şi de cel al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a ajuns joi, 28 iunie, la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea Consiliului European ce va avea loc joi şi vineri.
Victor Ponta, care se află potrivit biroului de presă al Guvernului într-o vizită la Bruxelles între 28 şi 29 iunie, a anunţat că va participa înainte de reuniunea de la Consiliul European (CE), la o întâlnirea a liderilor social-democraţi şi a prim-miniştrilor acestei familii politice europene. Potrivit Agerpres, discuţiile la CE vor începe joi după-amiază, cu o dezbatere despre viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2014-2020), la aceasta participând şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Preşedintele CE, Herman Van Rompuy a menţionat în invitaţia adresată statelor membre că principala provocare la acest summit al UE este de a da, „mai mult ca niciodată, un semnal într-o manieră clară şi concretă că facem tot ce este necesar pentru a răspunde crizei”. Tot joi, dar seara, membrii Consiliului European vor examina, în vederea adoptării, ‘Pactul pentru creştere şi locuri de muncă, ocazie cu care Herman Van Rompuy va prezenta raportul cu privire la viitorul Uniunii Economice şi Monetare (EMU), elaborat de preşedintele CE în cooperare cu Comisia Europeană, Eurogrupul şi Banca Centrală Europeană.
Vineri, 29 iunie, la prânz, reuniunea Consiliului European va fi urmată de una a liderilor statelor din zona euro, la care va lua parte şi preşedintele BCE, Mario Draghi, urmând a fi analizate recentele evoluţii din zona euro.
În ultima lună, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au avut mai multe schimburi de replici pe fondul intenţiei prim-ministrului de a reprezenta România la Consiliul European din 28-29 iunie, în condiţiile în care şeful statului a insi