Pe strazile orasului vor fi puse in circulatie alte 20 de autobuze second - hand care vor acoperi traseul Targu Cucu - Rond Agronomie. Masura achizitionarii mijloacelor de transport a fost luata pentru a suplini lipsa tramvaielor de pe zona Gavriil Musicescu - bulevardul Carol I - rond Agronomie, zona inchisa din cauza lucrarilor efectuate pe carosabil si la liniile de tramvai in cadrul proiectului "Axa culturala a municipiului Iasi". Astfel, se preconizeaza ca la jumatatea lunii iulie, cele 20 de mijloace de transport sa deserveasca deja clientii regiei locale de transport in comun.
Pentru ca nu exista suficiente fonduri, dupa cum sustin sefii din administratia publica, pretul unui autobuz nu va fi mai mare de 19.500 euro. "Pe timp de criza, nici in Europa de Vest nu se mai schimba atat de usor autobuzele vechi cu unele noi. Am gasit 21 de bucati in Germania, insa o alta primarie din Germania le-a luat inainte. Autobuzele nu vor fi noi pentru ca nu avem bani, dar vom incerca sa aducem masini de calitate. Vom finaliza procedura de achizitie pe parcursul acestei saptamani", a declarat Mihai Chirica, viceprimar al municipiului Iasi.
Pe strazile orasului vor fi puse in circulatie alte 20 de autobuze second - hand care vor acoperi traseul Targu Cucu - Rond Agronomie. Masura achizitionarii mijloacelor de transport a fost luata pentru a suplini lipsa tramvaielor de pe zona Gavriil Musicescu - bulevardul Carol I - rond Agronomie, zona inchisa din cauza lucrarilor efectuate pe carosabil si la liniile de tramvai in cadrul proiectului "Axa culturala a municipiului Iasi". Astfel, se preconizeaza ca la jumatatea lunii iulie, cele 20 de mijloace de transport sa deserveasca deja clientii regiei locale de transport in comun.
Pentru ca nu exista suficiente fonduri, dupa cum sustin sefii din administratia publica, pretul unui a