Un bust al seniorului ţărănist Corneliu Coposu aflat într-un parc din Arad a fost considerat inestetic de reprezentanţii Ministerului Culturii, care i-au amendat pe edili pentru amplasare ilegală.
Un monument dedicat lui Corneliu Coposu şi amplasat de curând în parcul de la Pădurice din municipiul Arad nu este pe placul reprezentanţilor Ministerului Culturii. Ei spun că bustul este inestetic şi că a fost aşezat ilegal.
Locul unde a fost plasată statuia a fost ales de Primăria Arad şi pentru faptul că se află la mică distanţă de o stradă care poartă şi ea numele fruntaşului ţărănist. Pentru a o putea expune în spaţiul public, primăria trebuia să obţină de la Comisia de Monumente din cadrul Ministerului Culturii două avize: unul de amplasare şi celălalt estetic, ambele obligatorii.
Primăria a pus carul înaintea boilor
Edilii au amplasat bustul şi abia apoi au cerut avizele de la forurile în drept. Care au refuzat să le mai dea, printre altele, pe motiv că statuia nu întruneşte anumite criterii de frumuseţe. Ministerul Culturii a dat însă o amendă de 8.000 de lei pentru amplasare ilegală.
Cât priveşte estetica monumentului realizat de sculptorul arădean Dumitru Şerban, în adresa primită de la Ministerul Culturii se precizează că o comisie naţională a analizat sculptura, dar că acordarea avizelor a fost respinsă cu unanimitate de voturi. „Comisia apreciază iniţiativa şi eforturile autorităţilor locale de a îmbunătăţi imaginea oraşului, însă consideră în acest caz că rezultatul este mult sub aşteptările sale, mai ales din partea unui autor cu creaţie importantă", se arată în document.
Întrucât lucrarea de artă vizuală „Bust Corneliu Coposu" a fost deja amplasată, actul oficial specifică, în plus, că Ministerul Culturii va întreprinde măsurile legale în vigoare. „Vă transmitem pe această cale rugămintea ca, pe viitor, propunerile de