Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea Magniţki ameninţă resetarea americano-rusă

Publicat in Romania Libera, joi 28 iunie 2012 ·

Moscova s-a declarat ieri „revoltată" după ce Comisia de Relaţii Externe a ­Senatului SUA a adoptat marţi în ­unanimitate „Legea Magniţki privind responsabilitatea legală" prin care se autorizează blocarea conturilor americane, blocarea tranzacţiilor în dolari şi refuzul vizelor pentru oficialii ruşi implicaţi în moartea avocatului ­Serghei Magniţki în ­închisoare, în 2009.

„Nu doar regretăm, ci suntem de-a dreptul revol­taţi că, în pofida bunului simţ şi a semnalelor pe care le-a transmis şi continuă să le transmită Moscova privind natura contraproductivă a unor astfel de paşi, lucrul la Legea Magniţki continuă", a declarat adjunctul ministrului de Externe rus, Serghei Riabkov, care a avertizat că implementarea acestei legi va avea efecte „extrem de negative" asupra relaţiilor americano-ruse. Întrebat care va fi riposta rusă, ­Riabkov a afirmat că este vorba de măsuri simetrice - introducerea unor restricţii ruseşti împotriva unor cetăţeni americani despre care Moscova apreciază că au încălcat drepturile omului - dar şi de „măsuri suplimentare", fără să precizeze în ce constau acestea.

Ucis în bătaie în închisoare

Serghei Magniţki a fost avocatul companiei de investiţii fianciare Hermitage Capital, la vremea res­pectivă cel mai mare investitor străin în Rusia, înfiinţată de americanul William Browder. În iunie 2007, un grup de poliţişti conduşi de detectivul Artiom Kuzneţov a efectuat un raid la sediul Hermitage de unde au confiscat sigiliul şi documentele companiei. Ulterior trei companii afiliate Hermitage au fost re-înregistrate, una dintre ele pe numele unui fost deţinut asociat cu bancherul Dmitri Kluiev. Cele trei companii furate lui Browder - care primise din 2005 interdictie de a intra pe teritoriul rus - au cerut 230 de milioane de dolari în returnări de taxe, cerere aprobată de Olga Stepanova, şefa biroului nr. 28 al Fiscului din Mos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 9 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°