Promptă Curtea Constituţională! Dar parcă nu şi destul de energică. Dl judecător Zegrean – fost deputat PD, apropo de corectitudinea diagnosticului său constituţional – şi ceilalţi patru judecători care au votat pentru dl Traian Băsescu puteau să spună ceva şi despre uzurparea apanajului prezidenţial, la care a încercat să se dedea Ponta cu sprijinul Parlamentului.
După meciul ăsta, cred că nu numai Antonescu vrea să-l vadă suspendat mai repede pe preşedinte. Ponta a început şi el să se uite nerăbdător la ceas. Băsescu, la rîndul său, îşi face calcule cu ceasul în faţă: cît o poate lungi cu legea schimbată a referendumului şi cît mai poate ţine pe birou cealaltă poveste, cu reducerea atribuţiilor Curţii Constituţionale. Fiindcă în urma acestor excursii la Bruxelles, în avioane separate, disputa între palate a ajuns în faza care pe care.
Una peste alta, vacanţa parlamentarilor Puterii s-ar putea să se cam ducă pe apa sîmbetei din pricina vreunei sesiuni extraordinare, cu un singur punct pe ordinea de zi.
P.S. Pînă aseară se ştia că Traian Băsescu se va duce la Bruxelles. După decizia Curţii Constituţionale, care i-a dat dreptate, Băsescu a rămas acasă spunînd că a fost împiedicat să-şi exercite atribuţiunile. L-a împiedicat Ponta să meargă la Bruxelles? Nu! Traian Băsescu se victimizează degeaba. Preşedintele se putea duce la Bruxelles şi dacă ar fi făcut-o, ar fi reprezentat România la Consiliul European, iar Ponta ar fi ţinut o conferinţă de presă la ambasadă sau pe vreun hol al clădirii Parlamentului European. Traian Băsescu a rămas acasă fiindcă a ajuns probabil la concluzia că din rolul de victimă obţine mai multe puncte decît din rolul de învingător la Bruxelles. Şi pentru a spori dramatismul situaţiei, în loc să spună că a ales să stea acasă ca să nu se ducă amîndoi acolo, a declarat că a fost împiedicat să-şi exercite atribuţiunile funcţie