Începând de ieri, Tribunalul Suceava are un nou preşedinte. Este vorba de judecătorul Gheorghe Codrean, care a câştigat concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), obţinând media 7,22.
Gheorghe Codrean a fost notat cu 6.80 la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane, respectiv 7,64 la proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere. La acelaşi examen s-a mai prezentat şi judecătorul Luminiţa Froicu, preşedintele Secţiei Civile a Tribunalului Suceava. Pentru proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, Luminiţa Froicu a primit nota 5,71, iar la a doua probă a absentat.
Noul preşedinte al Tribunalului Suceava are 46 de ani şi activează în magistratură de opt ani. În perioada 2004-2009, a lucrat la Judecătoria Suceava, iar din 2009 este judecător la Tribunalul Suceava.
Gheorghe Codrean a precizat că intenţionează să pună în practică ideile pe care le-a prins în proiectul de management cu care s-a prezentat la concurs.
„Printre priorităţi se numără continuarea informatizării instanţei pentru uşurarea muncii personalului, precum şi pregătirea terenului pentru punerea în aplicare a noului Cod de Procedură Civilă. De asemenea, mă voi strădui să obţin mărirea schemei de personal şi completarea acesteia, ceea ce ar duce şi la scurtarea termenelor de judecată ale proceselor. Nu în ultimul rând, vreau să dau dovadă de echilibru şi onestitate, iar publicul să fie foarte bine informat despre activitatea Tribunalului Suceava”, a declarat Gheorghe Codrean.
S-a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte la Judecătoria Suceava
Cu acelaşi prilej, CSM a organizat concurs şi pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte la Judecătoria Suceava. Pentru acest post au concurat două persoane. Este vorba de Adrian Valentin Aparaschivei, de la Cu