Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APIA caută soluţii pentru revigorarea pieţei auto

Publicat in Curierul, joi 28 iunie 2012 ·

Programul "Rabla" ar trebui să fie suplimentat, astfel încât să fie cât mai accesibil clienţilor, şi aplicat fără întârzieri

Se impune luarea unor măsuri fiscale care să promoveze deţinerea maşinilor mai puţin poluante şi corectarea legislaţiei autorizării de service-uri

Valmar: Piaţa de autovehicule va continua trendul negativ în acest an, iar profitul reţelelor de distribuţie va rămâne în jurul pragului zero

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) caută soluţii de revigorare a pieţei, printre variantele luate în calcul numărându-se suplimentarea urgentă a programului "Rabla", astfel încât să fie cât mai accesibil pentru clienţi, evitarea întârzierilor de aplicare a acestuia, luarea unor măsuri fiscale care să promoveze deţinerea de maşini mai puţin poluante şi corectarea şi corelarea cadrului legal de autorizări de ateliere de reparaţii.

Potrivit APIA, piaţa de autovehicule va continua trendul negativ în acest an, iar profitul reţelelor de distribuţie va rămâne în jurul a zero, în condiţiile în care în primele cinci luni media profitabilităţii la nivelul industriei este negativă.

"Scăderea vânzărilor a condus la o prăbuşire a cifrei de afaceri în perioada 2008-2010, cu 50% în 2010 faţă de 2008. Estimarea este că pentru 2011 reducerea va fi de 60%, iar cifrele din 2012 vor confirma continuarea acestei prăbuşiri. Cifra de afaceri va continua trendul negativ în acest an", a declarat, ieri, Brent Valmar, vicepreşedintele APIA, la o conferinţă organizată de Mediafax pe tema industriei auto.

"Trebuie să ne concentrăm cu toate eforturile spre sprijinirea producţiei locale. Industria locală are resurse să acopere necesarul de pe piaţă, la costuri rezonabile", a afirmat Valmar estimând că pentru creşterea gradului de întinerire a parcului auto ar trebui luată în calcul casarea a 100.000 de maşini pe an.

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim ar putea crește de anul viitor. Care sunt condițiile

Adevarul acum 30 minute
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.

Ministerul Educației: Nu scad salariile, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației răspunde marți unei adrese a federațiilor sindicale, în care se menționează că „se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și cont

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum 3 ore
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 4 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

CNA îi cere președintelui Nicușor Dan includerea educației media în Strategia Națională de Securitate

Gandul acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a transmis o solicitare oficială preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care cere includerea educaţiei media ca pilon în viitoarea Strategie Naţională de Securitate. CNA, prin solicitarea trimisă președinte

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 3 ore
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 13 minute
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Iași Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva

Ziua Constanta acum o ora
Douăzeci și șapte de pelerini au avut nevoie de asistență medicală în ultimele 24 de ore la Punctul medical amenajat la Mitropolia din Iași, pe parcursul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, potrivit surselor citate de stiripesurse.ro. În interva

Pompeii, în expoziţie la Muzeul de Artă Timișoara

Timpolis acum o ora
Muzeul de Artă Timişoara. Sursă foto: Art Encounters La finalul lunii noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Timișoara va găzdui una dintre cele mai ambițioase expoziții ale anului 2025: Fragilitatea eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi. E

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația mașinilor de marfă și de curierat în anumite intervale orare. Ție cum ți se pare acest proiect?

Gandul acum o ora
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului Buc

Vremea

București
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/12°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°