O piesă reprezentată prima dată pe scenă acum 167 de ani - “Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri – a fost aleasă pentru redeschiderea, la începutul lunii octombrie, a Sălii Mari a Naţionalului ieşean. Spectacolul va fi creat de regizorul Alexandru Dabija şi scenograful Dragoş Buhagiar. Încă nu se ştie nimic despre conceptul acestui proiect, echipa urmând să înceapă munca la spectacol în primele zile ale lui septembrie.
Fiind la primul contact, în calitate de scenograf, cu o piesă de Vasile Alecsandri, Dragoş Buhagiar ne-a spus că îi este frică, pentru că “e greu să faci Alecsandri”. Apoi, la Iaşi, “e un public ciudat, chiar nepregătit să vadă teatru, pentru că are idei preconcepute, de-adreptul provinciale”, crede Buhagiar. A tras această concluzie ca urmare a unor “comentarii deplasate” din partea publicului la afişul spectacolului “O noapte furtunoasă” de Caragiale, montat în 2010 la Teatrul Naţional din Iaşi de acelaşi Dabija şi la care Buhagiar a semnat scenografia. “Părerea mea e că sunt adormiţi, adormiţi în sensul frumos. Nu sunt deschişi să vadă teatru. Teatrul e aşa cum şi-l închipuie diverşi creatori, iar eu, ca public, trebuie să fiu deschis, să receptez orice formulă teatrală”, a afirmat cunoscutul scenograf.
Montarea “Iaşii în carnaval” va marca deci reintrarea artiştilor şi a publicului în acet splendid teatru, închis câţiva ani pentru consolidare şi restaurare. Clădirea arhitecţilor austrieci Fellner şi Helmer (deschisă cu 116 ani în urmă) a fost inclusă, 2006, în proiectul “Reabilitarea monumentelor istorice din România”, finanţat printr-un credit extern acordat Guvernului României din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, valoarea investiţiei fiind de 9.284.155 euro, fără TVA. Acum, când lucrările s-au încheiat, teatrul are menirea să producă spectacole, multe şi variate, care să readucă în sală publicul, “bulversat”