Nu există, din cîte ştiu eu, o activitate umană mai importantă decît cea politică. Complexitatea sa vine din importanţa deciziilor care se iau şi din efectele pe care aceste decizii le pot propaga asupra unor mase mari de oameni şi pentru perioade mari de timp, uneori măsurabile la scara istoriei. Destinul nostru individual şi colectiv depinde de oamenii politici. Cu asta sîntem cu toţii de acord şi nu ne înşelăm.

Tocmai din această cauză, acţiunea politică este atît de atent urmărită şi atît de discutată şi disputată. Libertatea politică, democraţia, existenţa partidelor politice şi parlamentarismul sînt cuceriri de dată recentă ale civilizaţiei umane. El sînt cele care dau baza, profilul social al omului modern, liber să-şi caute fericirea şi să-şi împlinească destinul după aptitudinile, talentele şi înzestrările sale naturale sau deprinse.

Îi criticăm pe oamenii noştri politici pentru orice: corupţie, lăcomie, familie, profesii, calificări şi chiar pentru viaţa personală. Un om politic, în lumea modernă, dominată de mediile de informare, este atît de mult expus, încît uneori, sau adesea, pur şi simplu imaginea publică nu mai corespunde decît din întîmplare cu adevărata sa personalitate. Imbecilii ne sînt înfăţişaţi ca oameni de treabă, iar cei bine intenţionaţi se pierd în hăţişul de informări şi dezinformări în care sîntem împinşi.

Deşi democraţia ne permite să-i schimbăm periodic, sîntem permanent nemulţumiţi de ei pentru că par să aibă aceleaşi metehne şi lipsuri. De unde vine acest cerc vicios al speranţei, urmate rapid de aceleaşi frustrări? Vom încerca, în cele ce urmează, să răspundem chemînd în ajutor viziunea profundă a unuia dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai noştri – Tudor Vianu (Filosofia culturii şi teoria valorilor, Editura Nemira, 1998).

Aşa cum spunem, se întîmplă ceva ce noi trebuie să înţelegem, un adevăr