Se dedică ţoapei patriotice şi tuturor românilor supăraţi pe H.-R. Patapievici
Motto: „În perspectiva morţii mele, doresc să fac această confesiune: dispreţuiesc naţiunea germană datorită prostiei sale nesfîrşite şi roşesc la gîndul că îi aparţin“. Arthur Schopenhauer
Dimitrie Cantemir: „...dragostea ce avem pentru patria noastră ne îndeamnă, pe de o parte, să lăudăm neamul din care ne-am născut (...), iar pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică, într-aceeaşi măsură, să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osîndit. Le va fi lor mai folositor dacă le vom arăta limpede în faţă cusururile care-i sluţesc, decît dacă i-am înşela cu linguşiri blajine şi cu dezvinovăţiri dibace (...). Din această pricină, vroim să mărturisim curat că noi, în năravurile moldovenilor, în afară de credinţa cea adevărată şi ospeţie nu găsim prea lesne ceva ce am putea lăuda (...). Năravurile bune sînt rare la ei. (...). Trufia şi semeţia sînt muma şi sora lor. (...)... nu cunosc măsura în nimic: dacă le merge bine sînt semeţi, dacă le merge rău îşi pierd cumpătul.“ (Descrierea Moldovei, II, Cap. XVII)
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileIon Ghica: „...a fost un timp cînd trebuia mare îndrăzneală şi abnegaţiune unui român, ca să cugete naţionalitate şi libertate. (...). Acum lucrurile s-au schimbat. A striga pe toate tonurile, cu vreme şi fără vreme, din gură şi din condei: patrie, libertate, egalitate, independenţă; a incrimina şi a batjocori pe acei care nu trec peste marginile moderaţiunii, a bunei cuviinţe şi a modestiei, a acuza de trădători pe oamenii cei mai devotaţi binelui ţării, a-i trata în mod ireverenţios, a-i lovi şi a-i insulta, nu numai că nu este periculos, dar este glorios şi chiar bănos. (...). Persecutările şi invectivele au rămas partea acelora care nu se suie pe streaş