Guvernul a avizat un memorandum prin care se prevede începerea procedurilor de listare pe piaţa de capital a unui pachet de 15% din acţiunile companiei Transgaz SA.
Decizia Guvernului a fost luată într-o sedinţă care a avut loc miercuri 27 iunie, după angajarea luată faţă de FMI de a vinde pe bursă a pachete de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al companiilor Romgaz, Transelectrica şi Transgaz, 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, aproximativ 10% din Petrom, 20% din CFR Marfă şi 20% din TAROM. Astfel, potrivit Agerpres, memorandumul cu tema „Derularea proiectului de ofertă publică secundară de vânzare acţiuni emise de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz” a fost avizat de Executiv.
În luna mai, FMI a anunţat că programul de privatizare a “derapat”, unele licitaţii eşuând pentru că nu au fost bine pregătite. Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a precizat astfel în primăvară, la finalul celei de-a cincea misiuni de evaluare a economiei româneşti, că până la finalul anului 2012 autorităţile române trebuie să se concentreze asupra listării pachetelor de acţiuni de la cele şase companii mari din energie şi transporturi.
Guvernul a avizat un memorandum prin care se prevede începerea procedurilor de listare pe piaţa de capital a unui pachet de 15% din acţiunile companiei Transgaz SA.
Decizia Guvernului a fost luată într-o sedinţă care a avut loc miercuri 27 iunie, după angajarea luată faţă de FMI de a vinde pe bursă a pachete de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al companiilor Romgaz, Transelectrica şi Transgaz, 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, aproximativ 10% din Petrom, 20% din CFR Marfă şi 20% din TAROM. Astfel, potrivit Agerpres, memorandumul cu tema „Derularea proiectului de ofertă publică secundară de vânzare acţiuni emise de Societatea Naţională de Transport Gaze Na