Unele idei sunt ca nişte obiecte frumoase, care înăuntru adăpostesc o bombă cu ceas. Idealul unei Europe unificate, deşi nimeni nu se aşteaptă să explodeze, s-ar putea dezintegra destul de repede. Ca să înţelegem de ce, trebuie să analizăm originile intelectuale ale Uniunii Europene.

Unul din marii arhitecţi ai Uniunii, Jean Monnet, un diplomat şi economist francez, a petrecut o mare parte a celui de-Al Doilea Război Mondial în Washington, ca negociator în numele aliaţilor europeni. După înfrângerea Germaniei, a fost convins că numai o Europă unită ar putea împiedica un nou război devastator în Occident.

"Nu va fi pace în Europa, dacă statele se reconstituie pe baza suveranităţii naţionale", scria Monnet în memoriile lui. Aproape toată lumea de pe continentul european, răvăşită după război şi nevoită să se confrunte cu instituţiile bulversate ale statelor-naţiuni, a fost de acord cu ideea lui. Numai englezii victorioşi, cu instituţiile lor mai mult sau mai puţin intacte, şi-au arătat scepticismul, nu într-atât când a venit vorba despre unitatea continentului, ci, mai degrabă, legat de propria lor participare în acest proiect european ambiţios.

Desigur, idealul unei Europe unite datează dinainte de planul lui Monnet. Dacă nu la fel de vechi ca Roma antică, în mod cert datează din timpul secolului X al Sfântului Imperiu Roman. De atunci, idealul european a trecut prin multe schimbări, dar două teme au rămas constante.

Unul dintre idealuri a fost al unei creştinătăţi unite, cu Europa în centru. Ducele de Sully (1559-1641) visa la o republică europeană creştină, la care turcii ar fi putut adera numai dacă se converteau la creştinism.

Celălalt ideal a fost acela al păcii eterne. În 1713, un alt francez catolic, Charles-Irenee Castel, abate de Saint-Pierre, şi-a publicat Proiectul pentru Pacea Perpetuă în Europa. Tr