Am recitit un pasaj antologic, de un umor nebun, din faimosul roman al lui Hašek – Peripeţiile bravului soldat Svejk în războiul mondial. El face parte din episodul în care destoinicul ostaş ceh al marii armate habsburgice, Josef Svejk pe numele său, îmbracă – din pură curiozitate – o uniformă (inamică) rusă, găsită pe malul unui lac. Omul nostru – de o inocenţă sublimă – vrea doar să vadă, în luciul apei, cum i-ar sta în straie militare ţariste. Suficient însă ca o patrulă de jandarmi austrieci să dea peste el şi să-l aresteze pe loc, în ciuda protestelor sale, drept... prizonier de război. Înainte să se dezmeticească, bravul soldat ajunge în faţa unei curţi marţiale a propriei oştiri, ca posibil spion rus. Aici începe povestirea de care spuneam mai devreme. Teribilul tribunal este prezidat de un general vienez, Fink von Finkenstein. Pe front, acesta dezvoltase mania organizării de „curţi marţiale ad-hoc“, ce veneau în flagrantă contradicţie chiar cu legile (oricum, dure) ale codului penal militar. „Judecăţile“ sumare, puse la cale de individ, sfîrşeau negreşit în execuţii rapide, după moda timpului, prin spînzurare. În cîteva ore, se pronunţa sentinţa (capitală), iar ea era pusă în aplicare în regim de urgenţă. Generalul o aducea mai întîi, desigur, la cunoştinţa „vinovatului“. Momentul avea sacralitatea sa distinctă şi von Finkenstein părea să trăiască pentru ea. Nici măcar nu mai folosea formula oficială, stabilită pentru astfel de cazuri – „În numele Majestăţii Sale Imperiale, eşti condamnat la moarte!“ –, ci, cu voluptate nedisimulată, rostea, mult mai simplu şi mai direct, cuvintele: „Te condamn la moarte prin spînzurare!“.
DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, monsieur Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATPPitorescul morbid al generalului nu se opreşte totuşi la acest nivel. Personajul scrie lungi misive consoartei vieneze,
