Un grav accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţin timp în cartierul sibian Ţiglari. Două persoane au murit: un bărbat de aproximativ 60 de ani şi un copilaş de 2-3 ani.
UPDATE 21:21: Trenul care a izbit autoturismul venea de la Odorhei și mergea spre Sibiu. Mecanicul spune că avea paroximativ 75-80 de kilometri la oră, în condițiile în care limitarea de viteză pe porțiunea de drum respectivă era de 100 de kilometri la oră.
”La trecerea de nivel am dat semnale de atenție cu aproximativ 100 de metri, de unde am avut vizibilitate maximă, am văzut că se apropie o mașină, și cu toate că am dat semnale repetate s-a apropiat de calea ferată, a dat să încetinească, să oprească, și dintr-o dată a intrat, a crezut că are timp să treacă”, a povestit Mihai Bivolaru, mecanicul trenului.
Impactul a fost atât de puternic, încât copilul a zburat din mașină iar aceasta a fost târâtă pe șine aproximativ 100 de metri.
”Am văzut un nor de praf și o mașină sub tren. Când am coborât, o femeie plângea pe aici, zicea că era copilul ei în mașină”, a povestit Florin Mechea, pasager în tren.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Șoferul, în vârstă de 57 de ani, avea o stână în apropiere și mergea după lapte. În mașină cu el se afla și nepoțelul lui, de doar 2 ani și jumătate.
Polițiștii spun că bărbatul este vinovat de producerea accidentului. Mai mult, acesta avea și permisul reținut de aproximativ 3 săptămâni, după ce a fost prins de polițiști băut la volan.
”Conducătorul auto nu a respectat semnificația indicatorului Oprire la calea ferată, a pătruns peste calea ferată și a fost izbit de trenul care circula în zonă. Conducătorul auto avea permisul de conducere reținut în vederea anulării pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, a spus subcomisarul Constantin C