Un convoi cu zeci de vehicule militare turce, printre care camioane încărcate cu baterii antirachetă, a pornit din oraşul de coastă Iskenderun spre provincia Hatay, la 50 km de graniţa cu Siria, transmite Reuters, citând presa turcă. Sursa: Reuters
UPDATE 1.Turcia desfăşoară trupe de-a lungul graniţei cu Siria, a confrimat un oficial turc, pentru agenţia Reuters. ”Pot confirma că sunt în desfăşurare trupe de-a lungul provinciei Hatay. Turcia îşi ia măsuri de prevedere după doborârea avionului său”, a declarat oficialul, sub rezerva anonimatului, fără a preciza despre câte trupe sau arme este vorba.
Informația apare în contextul în care Turcia a trimis marţi un avertisment fără echivoc Damascului: să-şi ţină forţele armate cât mai departe de graniţă pentru că ar putea urma un răspuns în cazul unui nou incident. Ieri însă, guvernul de la Ankara și-a nuanțat declarațiile, precizând că nu vrea un conflict cu Siria, dar că în cazul unei posibile provocări Turcia va răspunde.
Mai multe vehicule blindate sunt transportate, de asemenea, spre instalaţii militare de la Sanliurfa, la mijlocul distanţei între graniţa cu Siria şi provincia Hatay, transmite agenția de presă turcă Anadolu.
Există informaţii că vehiculele vor fi desfăşurate de-a lungul frontierei. Mai multe vehicule militare s-au deplasat separat spre o garnizoană din oraşul de graniţă Reyhanli din Hatay.
Aceste desfăşurări intervin la aproape o săptămână de la incidentul cauzat de doborârea unui avion turc de recunoaştere deasupra Mediteranei, de către Siria. Reacţia dură a Turciei a fost imediată, șeful guvernului de la Ankara avertizând că nu va tolera nicio încălcare a frontierei de către forţele siriene.
Ieri însă, premierul turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat că ţara sa nu intenţionează să atace Siria, ci doar se dotează ”pentru a preveni toate ameninţările la adresa unit