Serviciul de Investigaţii Criminale împreună cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au destructurat o grupare specializată în înşelăciuni imobiliare. Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu de aproape 700.000 de euro.
Politişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, le-au identificat pe S. D. de 45 de ani, D.V. de 34 de ani şi P. Ş. de 34 de ani, toate din Bucureşti.
În cursul lunii decembrie 2010, S. D., cu ajutorul lui D. V. şi P. Ş., l-au înşelat pe M. G., cetăţean cipriot, cu suma de 300.000 euro, în legătura cu achiziţionarea aceluiaşi teren, situat în sectorul 3, inducându-l în eroare pe acesta.
S. D. şi P. Ş. i-au prezentat lui M. G. terenul din sectorul 3, în suprafaţă de 5.100 mp, l-au indus în eroare privind proprietarii şi i-au propus acestuia să cumpere acest teren. După vizionare, M. G. le-a comunicat acestora că este de acord să cumpere acest teren pe numele uneia dintre societăţile sale deschisă în Romania.
Folosind acelaşi mod de operare, S. D., cu ajutorul celorlalte două, l-au înşelat pe M. G. cu suma de 200.000 de euro, inducându-l în eroare privind achiziţionarea unui alt teren, situat în judeţul Ilfov, în suprafaţă de 100.000 mp.
În data de 27.05.2011, cele trei au intrat fraudulos în posesia terenului în suprafaţă de 5.100 mp, situat în sectorul 3, proprietatea cetăţeanului cipriot M.G., falsificând o procură din care reieşea că au dreptul să-l înstrăineze..
D. V., în baza acestei procuri false, cu ajutorul lui S. D., a vândut fictiv terenul din sectorul 3, lui P. Ş. Acesta, printr-un contract de vânzare - cumpărare autentificat de un notar public, la rândul său a încheiat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară, luând un împrumut în valoare de 195.000 euro, pentru care a garantat cu terenul situ