Ce bine ar fi fost dacă, odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv „Şir de cocori“, mîndra suavitate a lui Dan Andrei Aldea, cel care ne-a dăruit neuitatul „om bun, deschide-ne poarta / dă-ne o coajă şi nu ne goni / şi-n schimb îţi vom alina tristeţea / cu vesele cîntece şi ghiduşii“! Era fundalul sonor ideal.

Asta fiindcă voiam să-i anunţ într-un mod cît mai pufos pe cei cîţiva prieteni ai paginii de faţă că, începînd de astăzi, mă retrag din viaţa de rubricard. Dacă tot se zice că la fiecare deceniu e sănătos să-ţi amputezi întru autoprotecţie cîte-o plăcere mortală (fumatul, dulciurile, cafeaua, alcoolul şi ce s-o mai găsi să te anihileze), normal ar fi ca gazetarul impenitent care ai fost pînă la 60 de ani să-şi reteze periodicitatea, în favoarea eseisticii de plăcere, cu apariţii aleatorii şi subiecte aiurea, cînd, cît, cum şi unde-o da Dumnezeu. Vezi bine că trag nădejde ca pînă la mormînt să mi se tot întîmple săptămînal cîte ceva demn de adnotat, numai că voi lăsa jurnalului micile provocări, anecdotica, frivolităţile, capriciile şarjante etc. şi-mi voi concentra energiile pe teme cu noimă severă, miză grea, bibliografie densă şi bătaie lungă. (Mă rog, ce ne-am face fără amăgiri?)

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic A mai trecut un tîrgÎmi pregătisem ieşirea cu ludic-nostalgica retrospectivă a părăsirilor redacţionale, de la Luceafărul, în 1979-80 (cînd Mihai Ungheanu mă ispitise cu cronica literară, iar eu m-am speriat de moarte că va trebui să recenzez tot clientelismul partinico-securistic al gazetei) pînă la Ziarul de duminică devenit online, trecînd prin disensiunile cu Nicolae Florescu, care m-au făcut să plec în 1985 de la Revista de istorie şi teorie literară, neînţelegerile din pricina cărora am părăsit cronica literară la revista 22, oboseala f