● Fără cale de-ntors / Sin retorno (Spania-Argentina, 2010), de Miguel Cohan.
Co-producţia argentiniano-spaniolă Sin retorno (cîştigătoare a trofeului Transilvania la TIFF 2011) e o melodramă despre un accident de maşină, o fugă de la locul faptei, un tată care încearcă să-şi răzbune fiul (victima accidentului), un alt tată care încearcă să şi-l protejeze pe-al său (făptaşul), o coincidenţă nefericită şi o eroare judiciară urmată peste ani de încă o răzbunare. Personajele sînt simple necesităţi – sau funcţii – ale plot-ului. De exemplu, personajul tatălui rămas fără fiu se confundă total, în prima parte a filmului, cu funcţia anchetei pe cont propriu (circumscrisă funcţiei mai mari a răzbunării). Din suferinţa lui nu ni se înfăţişează decît strictul necesar activării acestei funcţii. (Singurul detaliu care depăşeşte acest strict necesar e focalizarea momentană a privirii lui, în timpul înmormîntării, pe tatuajul de pe spinarea unei necunoscute de vîrsta fiului.)
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Tot aşa, filmul nefiind un studiu al dramei de conştiinţă a făptaşului, aceasta e rezumată la strictul necesar avansării plot-ului; personajului i se anexează o soră şi i se mai dă şi o repartiţie la un liceu – ambele sporind întrucîtva densitatea existenţei lui ficţionale –, numai că atît sora, cît şi liceul rămîn în unscharf. Tot aşa, pînă la jumătatea filmului, personajul care îndeplineşte funcţia de ţap ispăşitor se confundă total cu funcţia respectivă (în rest, totul e flou la el: soţia, copilul, meseria de păpuşar), pentru ca în a doua jumătate să preia (şi să se confunde total cu) funcţia răzbunării (cu tot cu funcţia subiacentă a anchetei pe cont propriu). Recenzînd filmul în Film Menu, Irina Trocan s-a pronunţat sever în legătură cu personajele lui „plate“, dar l
