Mulți au început să numere zilele pe care Traian Băsescu le mai are în funcția de președinte al României. Legile au fost modificate pe repede înainte pentru a permite acest lucru, a fost înlăturat controlul constituțional, iar referendumul pentru suspendare nu mai are nevoie să adune la urne jumătate plus unu din cetățenii cu drept de vot ai României pentru a fi validat. În aceste condiții, debcarcarea lui Traian Băsescu nu doar că e plauzibilă, ci devine iminentă.
Ce nu iau în calcul cei din USL e ca Traian Băsescu să nu plece pe mare, ci să continue lupta politică. În fruntea unei formațiuni, alta decât PDL, care să reunească o parte importantă însă din liderii PDL, precum și mai multe grupări/platforme de dreapta: Pentru a mări confuzia, pentru a atrage fulgerele și trăsnetele (dar și pentru a nu risipi o parte din voturi) se înțelege că, în luptă, va rămâne și un partid cu numele de PDL.
De demis (după suspendare), Băsescu poate fi demis și cu 20-25% din voturile românilor (jumătate plus unu dintre cei care ar vota la referendum). Sau chiar mai puțin, dacă prezența la vot la referendum va fi mică (sub 40%). Un procent total insuficient pentru a le asigura victoria celor de la USL. Acest lucru ar fi un argument suplimentar pentru ca Băsescu să intre în luptă din postura de victimă – rolul pe care știe să-l joace perfect și care i-a adus victoriile anterioare.
Sancționarea PDL-ului a avantajat deja USL-ul. Dar în iarnă USL-ul va veni după jumătate de an de guvernare. Și după un șir absolut incredibil (cel puțin până în acest moment) de gafe. Cu Traian Băsescu suspendat și apoi demis prin referendum, USL va fi perceput pe deplin ca Putere. Culmea e, însă, că ”serviciile” vor fi încă tot ”la mâna” Opoziției – mai exact al lui Vasile Blaga, președinte interimar al României, până la alegerea unui nou președinte.
***
Victor Ponta zâmbește a