Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub semnul Tricolorului – unire in cuget si aspiratii romanesti

Publicat in Cuvantul Liber, joi 28 iunie 2012 ·

- Social - nr. 124 / 28 Iunie, 2012 Casa Memoriala "Avram Iancu” din Targu-Mures a gazduit, asa cum se cuvine, si anul acesta, sarbatorirea Drapelului National, simbolul perenitatii noastre pe aceste meleaguri. Insemnul existentei si al demnitatii noastre ca natiune, dar si respectul care ne indeamna sa veghem la pastrarea neatinsa a valorilor noastre spirituale. Pentru ca, departe de a fi un simplu insemn, o efigie a statului roman, opera a miscarii pasoptiste, asa cum se crede indeobste, Tricolorul isi are radacini mult mai adanci, inscrise in mentalitatea si manifestarile culturale ale neamului nostru. Iar acest lucru a fost dovedit prin competenta expunere a doamnei prof. Maria Diaconescu. Vestimentatia, cromatica, ceramica, modul de a zugravi casele sau bisericile, totul – intr-un mod discret si intim – se leaga osmotic de stindardul national. Creatia lirica, incepand cu acea "dimineata a poetilor”, reprezentata de familia Vacarestilor sau de Gheorghe Asachi, mai apoi de poetii romantici, de Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, de cei care – mai aproape de noi –, in bulversatul secol al XX-lea, au marturisit despre constiinta nationala (Lucian Blaga, Radu Gyr, Nichifor Crainic si atatia altii), a fost strabatuta de fiorul in fata stindardului, a celor trei culori care ne calauzesc destinul, ca natiune. Iar acest aspect a reiesit pregnant din alocutiunea domnului redactor-sef al cotidianului "Cuvantul liber”, Lazar Ladariu, presedintele Despartamantului Judetean Mures al ASTREI. Tot domnia sa a adus un sever avertisment cat priveste denigrarea valorilor nationale, inclusiv a steagului, de catre toti neavenitii de ieri si de astazi, "europenii”, care nu sunt decat masca iredentismului, a sovinismului si a intolerantei milenare hungarice. Plecand tocmai de la afirmatia lui Adrian Paunescu: "Daca n-as fi om, as vrea sa fiu un steag in Muntii Apuseni”, su

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 41 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a anunțat Procuratura Republicii Moldova. „La 13 marti

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum o ora
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°