Primul concurs de paraşutism în oraş va avea loc sâmbătă, în Parcul Izvor, începând cu ora 10.00, cu participarea celor mai buni practicanţi ai acestui sport din România.
Cele mai bune paraşutiste românce vor participa la concursul organizat de Aeroclubul României. Printre acestea se numără şi membre ale lotului naţional, instructoare de paraşutism, precum şi membre ale loturilor judeţene ale Aeroclubului României.
Vineri, au loc calificările pentru finala de sâmbătă, la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” Bucureşti – Aerodrom Clinceni, unitate a Aeroclubului Romaniei.
În plus, spectatorii vor putea vedea în acţiune şi formaţia de paraşutism suprapuneri, a Echipei Naţionale de Lucru Relativ pe Cupolă.
Campionul mondial la paraşutism, Alexandru Nicolau, va fi, de asemenea, prezent. El va face o demonstraţie de aterizare la punct fix, împreună cu antrenorii Aeroclubului României.
Mai mult, spectatorii vor putea vedea oraşul de sus, dintr-un balon cu aer cald. Urcările vor fi gratuite, iar intrarea – liberă.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti