SERGIU CELIBIDACHE, dirijorul şi compozitorul român omagiat astăzi de GOOGLE, a fost influenţat de aspecte din Zen budism în timpul şederii sale la Berlin, unde s-a împrietenit cu Martin Steinke, un german devenit preot budist.
cei care l-au cunoscut pe muzician şi-l amintesc pe SERGIU CELIBIDACHE drept un iubitor al naturii şi al necuvântătoarelor. Soţia sa, Ioana Celibidache, trecută în nefiinţă la începutul acestui an, povestea că dirijorul iubea florile, păsările, dar mai ales câinii.
După moartea lui SERGIU CELIBIDACHE, în 1996, cei cinci câini din rasa Saint Bernard pe care acesta îi avea au refuzat să mai mănânce, s-au îmbolnăvit şi au murit.
Pentru a-şi aminti de originile sale, românul omagiat astăzi de GOOGLE le-a cerut unor arhitecţi să-i amenajeze reşedinţa din apropiere de Paris după modelul casei de la ţară din Moldova natală.
Astfel, în curtea lui din Franţa s-au înălţat nişte dealuri artificiale şi o moară care îi amintea de Lunca Siretului, iar pe gazon se plimbau gâştele.
SERGIU CELIBIDACHE, dirijorul şi compozitorul român omagiat astăzi de GOOGLE, a fost influenţat de aspecte din Zen budism în timpul şederii sale la Berlin, unde s-a împrietenit cu Martin Steinke, un german devenit preot budist.
cei care l-au cunoscut pe muzician şi-l amintesc pe SERGIU CELIBIDACHE drept un iubitor al naturii şi al necuvântătoarelor. Soţia sa, Ioana Celibidache, trecută în nefiinţă la începutul acestui an, povestea că dirijorul iubea florile, păsările, dar mai ales câinii.
După moartea lui SERGIU CELIBIDACHE, în 1996, cei cinci câini din rasa Saint Bernard pe care acesta îi avea au refuzat să mai mănânce, s-au îmbolnăvit şi au murit.
Pentru a-şi aminti de originile sale, românul omagiat astăzi de GOOGLE le-a cerut unor arhitecţi să-i amenajeze reşedinţa din apropiere de Paris după modelul casei de la