"Îmi plac dimineţile mele, în care cercetez curtea ca să văd ce floare a mai înflorit, dacă roşiile s-au copt, dacă ciorile nu mi-au mâncat cireşele..."
Află şi dă mai departe
- Deşi lucrezi la Realitatea TV, o televiziune de linia întâi, aflată mereu pe picior de război, tu ai o linişte de pe altă planetă, o distincţie care te separă total de vulgaritatea care a cotropit mass-media românească. Cum faci să te ţii departe, să nu fii încrâncenată, să zâmbeşti tot mereu?
- Eu cred că, atunci când vrei să rămâi frumos ca om, trebuie să te înconjori cu oameni frumoşi şi buni. La mijloc e un proces de compensare. Dacă în jurul tău nu găseşti surse de energie pozitivă, atunci trebuie să cauţi aceste surse în altă parte. Important e să nu te laşi pradă contextului negativ, să vrei să găseşti curăţenia şi frumuseţea şi bunătatea. Eu, din fericire, mi-am găsit cu doi ani în urmă cea mai de preţ sursă de energie pozitivă pe care mi-o pot imagina: copiii de care mă ocup sau, mai degrabă, care se ocupă de mine, în cadrul programului after-school social din comuna Clinceni. De aici îmi iau eu, cinci zile pe săptămână, tot frumosul de care am nevoie, pentru ca sâmbăta şi duminica, la televiziune, în contextul politic şi jurnalistic actual, să pot fi... ca în timpul săptămânii. (râde) Adică, neîncrâncenată. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că, şi înainte de a-i găsi pe aceşti copii, eu am fost norocoasă, fiindcă mereu am avut în preajma mea oameni frumoşi, oameni de la care am avut ce să învăţ şi cu care am putut să comunic realmente. Şi, nu în ultimul rând, cred că atitudinea, fie la serviciu, fie în timpul liber, are legătură şi cu perioada copilăriei, când deprinzi nişte principii de viaţă care te vor călăuzi apoi pentru totdeauna, or, pe mine, părinţii m-au învăţat să fiu politicoasă şi să-i respect pe oamenii din jur. @N_