Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte 30 de plângeri penale pe numele lui Victor Ponta şi Andrei Marga au fost depuse la Parchet

Publicat in Antena 3, vineri 29 iunie 2012 ·

UPDATE 12:10 - Alte 30 de sesizări privindu-i pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit unor surse oficiale.

Ieri, opt reclamaţii privindu-l pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să le analizeze, înregistreze şi să le repartizeze procurorilor pentru verificări, spun surse oficiale.

Reclamaţiile se referă la situaţia generată de plecarea primului-ministru Victor Ponta la Bruxelles în locul preşedintelui, deşi printr-o decizie Curtea Constituţională, a tranşat această chestiune. Niciuna din sesizări nu încadrează faptele reclamate în prevederile vreunei infracţiuni, iar una dintre ele ar fi fost scrise de o persoană, care nu şi-a declinat identitatea, ci scriind doar că are 70 de ani.

O altă sesizare ar fi formulată de o femeie ce scrie că locuieşte în Hiroshima.

O singura persoana a fost confirmată sub numele de Marius Mistreţu, un blogger din Japonia, care a depus sesizare pe numele premierului.

Însă aceste sesizări nu pot face obiectul unei urmăriri penale, deoarece singurii care pot cere urmărirea penală a premierului sunt preşedintele Traian Băsescu şi Camera Deputaţilor.

Traian Băsescu, a declarat astăzi la finalul alocuţiunii sale de joi că niciodată nu va depune plângere penală împotriva premierului şi nici nu a pus pe cineva să facă asta. Băsescu a adăugat că ne aflăm într-o situaţie în care statul de drept este ameninţat prin atitudinea afişată, miercuri, de Victor Ponta.

Ştire în curs de actualizare.

UPDATE 12:10 - Alte 30 de sesizări privindu-i pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise Parchetului Înaltei Curţi de Casaţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția presei maghiare după Belgia - România 2-0: „Toate planurile lor au ajuns la gunoi”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Presa maghiară a analizat partida , disputată pe RheinEnergieStadion din Koln, în etapa a doua a fazei grupelor de la Euro 2024. Golurile lui Youri Tielemans, din minutul 2 și al lui Kevin De Bruyne (80') au fost decisive. - presa din Ungaria după B

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 5 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 33 minute
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 4 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 4 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 10 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°