Franţa, Elveţia, Luxemburg: sunt gata să plec în oricare dintre aceste state unde se vorbeşte limba franceză!, mărturiseşte unui corespondent AFP Octavio Tavares, un electrician din Lisabona aflat de şapte luni în şomaj.
'Am aplicat pentru mai multe posturi în domeniile distribuţiei, telecomunicaţiilor... Dar răspunsul este mereu acelaşi: mi se cere să aştept', mai afirmă acest portughez în vârstă de 39 de ani. 'Trebuie să plătesc o chirie de 350 de euro, dar ajutorul meu de şomaj este de numai 400 de euro. Mai trebuie să şi mâncăm şi supravieţuim greu cu cei 300 de euro ai soţiei mele, care este femeie de serviciu', descrie el situaţia în care se află.
Cu aceleaşi dificultăţi se confruntă şi mii de compatrioţi de-ai săi care au decis şi ei să ia calea străinătăţii pentru a scăpa de recesiune şi de şomajul record de 15,5% prognozat pentru acest an în Portugalia. Potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), până la sfârşitul anului circa 70.000 de portughezi vor pleca din ţara lor, constrânsă ca în schimbul asistenţei financiare externe să recurgă la o austeritate severă ce creează probleme multor familii.
La ora actuală portughezii nu sunt atraşi doar de destinaţiile tradiţionale din anii 1960, şi anume ţările din nordul Europei. Ei se îndreaptă acum şi spre fostele colonii, precum Angola şi Brazilia, state în plin avânt economic.
Brazilia atrage în prezent lucrători calificaţi, în special tinerii aflaţi în căutarea unui prim loc de muncă. Neavând nevoie de viză pentru sejururile pe termen scurt, de multe ori ei îşi clarifică statutul legal după ce au ajuns acolo şi au semnat un contract. Marea majoritate a celor care aleg Angola au deja un contract de muncă semnat înainte de plecare, ceea ce le facilitează obţinerea vizei, ei vizând sectoare diverse, cum ar fi domeniul fin