acela care trece nu ştie de ce trece
şi de ce malul se pierde în ceaţă
şi nu poate fi ajuns oricât de mult ar merge,
până la capătul puterii,
până la capătul veacurilor,
nu-i e dat să ştie de ce fumul se ridică:
poate cineva a murit,
poate că e un sacrificiu,
ori o stea călătoare.
de aici totul se vede profetic, nimic
nu se distinge în ceaţă,
deşi ochi mari s-au deschis în frunte
în oasele strălucind fosforescente
ca nişte candeli interioare
cu mireasmă de smirnă.
pe malul de dincolo poate sunt lucruri
neîncepute.
sau sunt lucruri deja sfârşite.
sau e un gol care mă priveşte holbat,
aşa cum privesc şi eu dincolo prin fonta
întunericului.
totul e o pândă ascunsă, pregătind un atac
iminent.
lemnul podului începe să tremure şi apele
se trezesc dintr-un somn vrăjit.
e un auz profetic ce simte o mare stingere.
a fi sau a nu fi, acum e acum.
fulgere şi trăsnete colcăie în albiile munţilor.
ceaţa şi potopul de dincolo
s-au pornit înspre noi, cu toată materia pe creştet.
acum golul a devenit un pod de oţel despicat.
cocoşi atomici sună deşteptarea.
cei fricoşi rămân aici, paralizaţi de gând.
ceilalţi au pornit şi au dispărut
ca şi cum n-ar fi fost.
acela care trece nu ştie de ce trece
şi de ce malul se pierde în ceaţă
şi nu poate fi ajuns oricât de mult ar merge,
până la capătul puterii,
până la capătul veacurilor,
nu-i e dat să ştie de ce fumul se ridică:
poate cineva a murit,
poate că e un sacrificiu,
ori o stea călătoare.
de aici totul se vede profetic, nimic
nu se distinge în ceaţă,
deşi ochi mari s-au deschis în frunte
în oasele strălucind fosforescente
ca ni