Laurence J. Peter a fost un gentlemen când a formulat principiul competenței într-o ierarhie socială. Conform acestuia, fiecare individ tinde să-și atingă nivelul maxim incompetență. Iar Peter se referea la șefi de stat, premieri, miniștri, primari. Filosofia indiană e mult mai directă. Conform unui proverb popular de pe Gange, cu cât o maimuță se urcă mai sus în copac, cu atât mai tare i se vede fundul. În ultimii ani și în ultimele luni am avut cel puțin trei exemple, la un nivel cât se poate de înalt (de premier), care confirmă ”principiul lui Peter” și proverbul indian: Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu și Victor Ponta. Toți trei, când au ajuns în vârful bradului, au căpatat amețeli, dureri la stomac și nu s-au mai putut abține, ușurându-se din înalt.

Ce mă miră la Victor Ponta (Boc și MRU și-au avut partea la vremea lor) e că nu a înțeles că răhățelul lui nu e cu nimic mai parfumat decât al predecesorilor săi. Că ceea ce românilor le-a întors stomacul pe dos, i-a indignat și i-a scos în stradă în cazul lui Boc și MRU va avea același efect și când autorul emanațiilor va fi el. Ceea ce pute pute, indiferent de la cine vine. Și ceea ce opinia publică nu i-a acceptat lui Boc și MRU nu-i va accepta nici lui.

Iar cel mai mult, dincolo de diferite măsuri, ceea ce a deranjat cel mal mult au fost aroganța, auto-suficiența și ideea că orice ar face nu va veni o zi în care vor trebui să dea socoteală de acțiunile lor. Toate acestea izvorâte dintr-o imensă greșeală de raportare. În conflictele și disputele lor publice, atât Ponta, cât și predecesorii lui s-au raportat și se raportează doar la adversarii lor politici. Iar această mentalitate a fost dezvăluită cât se poate de plastic de actualul premier în conferința de presă de la Bruxelles: ”Domnia sa (Traian Băsescu – n.a.) are Curtea (Constituțională – n.a.). Eu am Parlamentul”. Total greșit. Nici Curtea Con