Mesajul a fost trimis. Multumesc!

François Hollande îşi rezervă o hotărâre cu privire la tratatul bugetar până după Consiliu

Publicat in Romania Libera, vineri 29 iunie 2012 ·

Preşedintele francez François Hollande şi-a exprimat satisfacţia faţă de acordul de principiu dat de partenerii săi europeni pactului creşterii economice pe care îl apăra, dar îşi rezervă hotărârea ratificării tratatului bugetar în funcţie de concluziile summitului UE de vineri, relatează AFP şi Mediafax.

"Reţin etapa necesară, indispensabilă, prealabilă creşterii", a declarat Hollande pentru presă la finalul unui dineu al şefilor de stat şi de Guvern din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE).

"Mi-am exprimat dorinţa (...) în cursul campaniei prezidenţiale, dar şi imediat după alegeri, ca primul Consiliu European la care urma să am onoarea să particip să poată să fie consacrat creşterii (economice) şi să poată să pună în aplicare măsuri concrete, precise şi să o facă rapid. Acest lucru s-a întâmplat", a declarat el, cu satisfacţie.

Dar "nu este de ajuns. Urmează acum un efort, în această noapte (de joi spre vineri) şi de mâine (vineri), în vederea stabilirii unei politici de stabilitate care să vină în sprijinul ţărilor care, depunând eforturi, nu găsesc echivalentul (acestor eforturi) la nivelul dobânzilor ale (împrumuturilor pentru finanţarea) datoriilor lor suverane", a adăugat şeful statului francez.

Spania şi Italia au decis joi seara să îşi suspende acordul asupra adoptării pactului de creştere economică din Europa până la adoptarea unor soluţii de urgenţă pentru ţările aflate în dificultate financiară din cauza dobânzilor prea mari impuse de către pieţele financiare.

În cursul campaniei sale, Hollande a promis că Franţa nu va ratifica tratatul european privind disciplina bugetară, impus de către Germania cu sprijinul predecesorului său Nicolas Sarkozy, fără ca mai înainte să îl renegocieze în vederea introducerii unei părţi referitoare la creşterea economică.

Întrebat, în cursul nopţii de joi spre vineri, despre in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 48 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°