Profesorii suceveni care fac parte din comisia de corectare a lucrărilor la limba română de la examenul de evaluare naţională au avut de recorectat toate tezele.
Toată problema a pornit de la una dintre cerinţele de rezolvat de la teza de limba română, unde elevilor li s-a cerut să analizeze o frază şi să spună ce fel de subordonată este o anumită propoziţie din acea frază. Potrivit baremului de corectare al Ministerului Educaţiei, propoziţia este subordonată subiectivă, iar celor care au răspuns aşa urma să li se acorde şase puncte. Specialiştii în limba română susţin însă că propoziţia în cauză poate fi şi subordonată predicativă. Reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor au cerut Ministerului Educaţiei să schimbe baremul de corectare şi să acorde şase puncte pentru elevii care au răspuns fie că propoziţia este subordonată subiectivă, fie predicativă.
Deşi iniţial ministerul nu a fost de acord cu schimbarea baremului, reprezentanţii MECTS au revenit asupra deciziei şi au cerut recorectarea tezelor şi acordarea de şase puncte în cazul ambelor răspunsuri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „vor fi recorectate 6.993 de lucrări la limba română. Practic se va reveni la subiectul în cauză şi se va modifica notarea conform baremului nou al ministerului”.
În ceea ce priveşte afişarea rezultatelor, Laura Hacman a declarat că „se va respecta calendarul şi rezultatele vor fi afişate mâine (n.r. - azi)”.
Profesorii suceveni care fac parte din comisia de corectare a lucrărilor la limba română de la examenul de evaluare naţională au avut de recorectat toate tezele.
Toată problema a pornit de la una dintre cerinţele de rezolvat de la teza de limba română, unde elevilor li s-a cerut să analizeze o frază şi să spună ce fel de subordonată este o anumită propoziţie din acea frază. Potrivit baremului de