Freamătul puternic al oraşului nu poate să acopere vocea inconfundabilă a unui bătrân, care face o reclamă originală pentru lingurile şi măturile expuse pe scările Mitropoliei sau ale marilor magazine. Ştefan Niţă a fost poreclit de către orăşeni „ Măturaru’ – Linguraru’ ”, pentru că de peste 70 ani vine la oraş, să vândă linguri de lemn şi mături de paie. Este singura meserie pe care a făcut-o în viaţă. În atmosfera stresantă a oraşului, vocea bătrânului pare a fi o binecuvântare şi o înţelegere divină a stării de sărăcie în care se zbat oamenii.

Reporter: Ia zi nea’ Ştefane, merge vânzarea?

Măturaru’- Linguraru’: Nu merge taică! N-are lumea bani, să iau şi eu o pâine! De azi dimineaţă stau aici şi am reuşit să vând doar trei linguri!

R. : Băbuţa unde este?

M.-L. : E bolnavă, săraca, am lăsat-o acasă! N-o mai ţin picioarele, să meargă!

R. : Ai pensie?

M.-L. : Nu am, că toată viaţa nu am făcut altceva decât mături şi linguri! Nu am nici ajutor social. Primarul zice că sunt mic producător şi nu am dreptul! Trăiesc de pe urma lingurilor şi măturilor!

R. : Şi dacă nu merge vânzarea, din ce trăieşti?

M.-L. : Din ce dă Dumnezeu, taică! Fac o fasole şi o mănânc cu ceapă verde!

R. : Ne spui câţi ani ai?

M.-L. : Mai am 2 ani şi fac 90! Încă mă mai ţine Dumnezeu! Mai am putere să fac linguri şi mături!

R. : Se fac greu lingurile? În cât timp faci o lingură din asta mare?

M.-L. : Se fac greu taică! Trebuie să alergi după plute pe gârlă, să le pui la uscat şi să le fereşti de apă! Abia după aceea te poţi apuca de cioplit! Când ciopleşti, trebuie să pui suflet, pentru că altfel nu iese mâncarea bună!

R. : Şi cum le vinzi? Le dai ieftin, sau scump?

M.-L. : Le dau ieftin! O lingură mică 2 lei, o lingură mijlocie 3 lei şi o lingură ma