Cel mai fericit dintre romani, premierul Victor Ponta, a obtinut in doua luni ceea ce unui politician de rand ii este greu sa atinga intr-o viata intreaga: nu numai ca a devenit seful Guvernului, dar a devenit cunoscut in toata Europa. Titluri din El Pais sau Frakfurter Allgemeine Zeitung ii contin numele.
Pentru recunoasterea internationala, Nadia Comaneci a trebuit sa munceasca aproape zece ani, dar lui Ponta i-a iesit in 60 de secunde. E drept ca nu este vorba despre roata tiganului sau insemnari pe marginea pozitiei tarii noastre apropos de agenda europeana - cred ca nici Victor Ponta n-a aflat-o decat in avion, pe genunchi, asa cum s-a ivit din spuma marii si Guvernul sau.
Ci despre stirea ca prim-ministrul de la Bucuresti face abstractie cu gratie de deciziile Curtii Constitutionale, care au caracter obligatoriu, stire care se adauga celei de zilele trecute, legate de plagierea tezei de doctorat sub coordonarea lui Adrian Nastase.
Ce-si putea dori Romania mai mult decat sa o bage cineva in seama? Daca tara inseamna premierul si delegatia sa, nimic altceva. Daca, insa, contine si aspiratiile cetatenilor ei, imi este teama ca acestia au cam rosit.
Caci cum altcumva sa reactioneze cand timp de o luna l-au auzit pe Victor Ponta afirmand ca singurul trimis legitim al Romaniei la Consiliul European este premierul, iar inainte sa intre in sala de sedinta din Bruxelles a spus ca daca nu apare Traian Basescu, va reprezenta el tara?
Cum este mobilat psihicul unui om care sustine ca a fost mandatat de Parlament sa expuna pozitia Romaniei si, tot inainte sa intre in sala de sedinta, il suna pe presedinte sa-i indice azimutul?
Nu in ultimul rand, oamenii au fost mandri cand l-au auzit pe premierul lor cum a dat in balbaiala dupa ce un jurnalist strain i s-a adresat cu "domnule presedinte al Romaniei" si
