De la ele ne-am fi aşteptat să vină adevărata schimbare de mentalitate şi de anvergură a societăţii.
De la ele ne-am fi aşteptat să vină repoziţionarea şi recredibilizarea elitelor pe care, după o jumătate de secol de comunism, le-am învestit cu rolul, dacă nu cu onoarea, de a ne scoate la limanul normalităţii. De la ele ar fi trebuit să înceapă chiar şi mult-trâmbiţata reformă. Ele ar fi trebuit să dea, primele, legitimitate şi forţă societăţii civile. Ele ar fi trebuit să stea, ferm şi imparţial, în faţa oricăror abuzuri de putere şi în faţa oricăror abuzuri aduse logicii şi bunului simţ în mediul public. Ar fi putut fi adevăratele repere ale excelenţei, şi nu doar nişte borne ale oportunismului, clientelismului şi nesimţirii. Universităţile au pactizat cu "sistemul”, de fapt l-au cocoloşit la sân vreme de 20 de ani, şi nimic din ceea ce e azi urât mirositor în zonele înalte ale societăţii noastre nu le este străin.
Recentele scandaluri legate de plagiatele unor înalţi demnitari din România sunt doar vârful aisbergului. În bibliotecile multora dintre personalităţile publice scârţâie, probabil, la această oră, lucrări de diplomă copiate "cu cotul” în tinereţe, masterate scrise "să fie acolo”, de secretare sau verişoare, nu mai vorbim de doctorate plagiate de pe la te miri cine şi girate de obedienţa iresponsabilă a unor comisii îndatorate pe vecie sus-puşilor vremii. Când coordonatorul lucrării e şeful pe linie ierarhică de partid, iar cel plagiat este chiar cel care scrie prefaţa lucrării, nu mai vorbim de o simplă greşeală sau de un exces condamnabil al autorului tezei de doctorat, ci avem în faţă însăşi paradigma după care funcţionează azi lucrurile în România, cu buna ştiinţă şi cu largul concurs al mediului academic. În loc de criterii, de modele şi de expertiză, universităţile - culmea, chiar şi cele aşa-zis "de prestigiu” din ţară! -
