Prima participare românească la Campionatele Mondiale de judo, în care sportivii noştrii s-au comportat meritoriu, a avut loc la Paris, în 1979, când Arpad Szabo, la categoria 60 kg, şi Constantin Niculae, la 65 kg, veneau pe poziţia a cincea. Prima medalie a României în întrecerea supremă la judo a fost obţinută de Constantin Niculae în 1981, argint la ediţia de la Maastricht, rămânând până acum şi cea mai valoroasă. Doi ani mai târziu, în 1983, la ediţia care a avut loc la Moscova, Mircea Frăţică (78 kg) şi Mihai Cioc (+95 kg) urcau şi ei pe treapta a treia a podiumului.

Cei doi aveau să devină în 1984 primii medaliaţi olimpici ai României la judo, când au obţinut medaliile de bronz la Los Angeles.

Mihai Cioc, născut la Turnu Măgurele, în Teleorman, şi legitimat la clubul Dinamo Bucureşti, a urcat pe podium la categoria deschisă. Cu patru ani înainte, la categoria supergrea, Cioc se clasase doar al zecelea.

De 8 ori campion naţional individual, Mihai Frăţică a avut mai mult succes la Moscova 1980, unde a fost al cincelea la categoria semimijlocie. A luat bronzul la europenele de la Viena, din acelaşi an, şi aurul la cele de la Rostock, în 1982. La Moscova, la Campionatele Mondiale din 1983, s-a clasat pe locul trei, iar un an mai târziu, pe tărâm american, a făcut saltul pe podium, la categorie semimijlocie.

"Prima medalie olimpică obţinută în judo-ul românesc, într-adevăr, eu am cucerit-o, pentru Nitramonia Fărgăraş. E mult de atunci, însă o medalie olimpică este o mândrie pentru orice sportiv, nu numai pentru mine. Această medalie a fost încununarea unei munci de 10 ani, la lotul naţional. Chiar şi acum mă uit la această medalie şi la diplome cu o bucurie fantastică şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de acea vreme", a declarat Frăţică la finalul anului 2009, atunci când a fost numit cetăţean de onoare în Făgăraş, un o