Despre Franţa şi Germania se spune deseori că sunt cele două “locomotive” ale construcţiei europene. Cînd Parisul şi Berlinul ajung la un consens, au o platformă comună şi lansează iniţiative comune, lucrurile merg bine şi pentru Europa.
Cînd relaţiile franco-germane trec prin momente de tensiune, întreaga construcţie europeană se vede fie penalizată, fie paralizată. Toţi comentatorii sunt de acord cu acest lucru, dar şi cu ideea că două popoare atît de diferite precum francezii şi germanii au de făcut totuşi nişte eforturi pentru a se înţelege şi a ajunge la un numitor comun.
Există mari diferenţe de mentalitate şi de stil de viaţă între aceste două mari popoare care au fost rivale timp de peste un mileniu, francezii şi germanii. Francezii au în ei o exuberanţă latină şi sunt mai visători, germanii sunt mai reţinuţi şi mai pragmatici. Europa are însă nevoie de calităţile amîndurora. Mulţi experţi spun că avionul Arbus nu s-ar fi putut construi dacă francezii n-ar fi dat dovadă de tenacitate şi optimism iar germanii de spirit de organziare şi de planificare.
Fizicianul Werner Heisenberg declară următoarele într-un interviu : "Realizările cele mai fecunde apar acolo unde se întîlnesc două manière diferite de a gîndi". De unde şi ideea că între Franţa şi Germania cooperarea este nu numai posibilă, ci şi de dorit, pentru că diferenţele dintre cele două popoare pot deveni o şansă, un atuu, o sursă de progres.
De altfel toate popoarele Europei au calităţi care ar trebui luate în considerare în contextul construirii acestui important şi complicat edificiu care este Uniunea Europeană. Există de altfel o anecdotă care evocă într-o manieră semnificativă aceste diferenţe, şi de care patronii europeni ţin seama cînd cooperează cu colegi de-ai lor din alte ţări europene. Iată anecdota.
Definiţia paradisului ar fi următoarea: cînd elveţienii
