Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lugojeanca Donna Lăzărescu este protagonista ultimului videoclip al unei vedete a muzicii afgane

Publicat in Adevarul, vineri 29 iunie 2012 ·

Lugojeana Donna Lăzărescu este protagonista ultimului videoclip a cântăreţului american de origine afgană Fardeen Haqmal. Cei doi s-au cunoscut în California, acolo unde locuiesc în prezent.

Fardeen şi-a început cariera muzicală după terminarea studiilor în managementul informaţiilor, de la Long Beach University. În mai puţin de doi ani a reuşit să se facă cunoscut şi muzica lui este apreciată de afganii din întreaga lume. Cel mai nou videoclip, pentru piesa „Dukhtar E Afghan", este realizat de Dream Z Studio Music şi imaginează o poveste de dragoste între cântăreţul afgan şi lugojeancă, conform redesteptarea.ro.

Manechin al Victoria' Secret

La vârsta majoratului şi-a început şi cariera în modeling. Însă cu timpul ofertele şi contractele au început să curgă. "După ce am împlinit 19 ani, am continuat să particip la să concursuri de frumuseţe şi am câştigat un loc în Calendarul Diesel OC Boost Bunny. Nu am câştigat întotdeauna, dar la concursul numit Sullen Angels am fost în primele cinci. În fiecare an, de asemenea, sunt finalistă în Hotties Hometown Maxim. În alte concursuri on-line, am fost numită Maiden of the month. Am prezentat pentru diferite case de modă, Metal Mulisha, Carson Racer Publicaţiile "Girl of The Month" and Kaboom Magazine m-au numit bomba zilei, iar mai târziu am fost în top 100 a revistei Kaboom, conform sursei citate. De asemenea, am fost imaginea unor importante companii, cum ar fi Rockstar Energy, Volkswagen, Evans Lager Premium. În curând, voi fi modelul noii coperte a revistei Import Tuner. Chiar acum traversez momentul de vârf al carierei mele pentru că pozez pentru catalogul Victoria's Sercret", a mărturisit Donna, pentru redesteptarea.ro.

Model de succes

Visul american a început pentru frumoasa lugojeancă la vârsta de opt ani, când părinţii ei au câştigat la loteria vizelor şi au plecat din Lugoj p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°