Aradul va găzdui weekendul acesta cel mai mare eveniment de artă culinară ce va culmina cu doborârea unui record mondial. Este vorba despre Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Arad’s Culinary Cup – Cupa Aradului în Gastronomie, singurul eveniment gastronomic de această amploare, organizat în România.
Programul celor două zile de regal gastronomic cuprinde o serie de show-uri, realizate de maeştrii gastronomi din mai multe colţuri ale lumii.
Evenimentul se va desfășura în perioada 30 iunie – 1 iulie 2012 și va avea loc la Expo Arad Internaţional. Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber este organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ – România.
„Aradul va fi pentru prima oară scena de desfăşurare a unui eveniment internaţional de mare amploare dedicat artei culinare. Campionatul internaţional de gătit în aer liber, etapa Cupa Aradului în Gastronomie va transforma oraşul nostru timp de două zile într-o adevărată Mecca a gastronomiei, punând totodată în valoare tradiţii culinare autohtone. Mega-evenimentul anului va reuni, cu această ocazie, maeştri bucătari recunoscuţi la nivel internaţional şi va oferi publicului arădean o adevărată feerie gastronomică ce va culmina cu atingerea unui record mondial. În calitate de iniţiator al acestui inedit proiect cultural invit concetăţenii şi locuitorii de pe întreg cuprinsul judeţului nostru să deguste şi să savureze, pe parcursul celor două zile, delicii culinare din întreaga lume, la Arad!“, spune Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Prima zi a evenimentului va fi dedicată preparatelor culinare reci, începând de la orele dimineţii.
„Timişorenii s-au băutut tare pe acest proiect certificat pe plan mondial şi mă bucur că îl organizăm la Arad. Prima zi va fi dedicată artei culinare, preparatelo