Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat în prezent în ambasada Ecuadorului din Londra, nu va da curs convocării la poliţie în vederea extrădării în Suedia, anunţă purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
"La recomandarea avocaţilor, australianul va rămâne în ambasadă sub protecţia Guvernului ecuadorian", în aşteptarea deciziei privind solicitarea sa de azil politic, a precizat purtătorul său de cuvânt.
Fondatorul WikiLeaks a fost convocat la poliţie în vederea extrădării în Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale. Australianul a luat cunoştinţă de "obligaţia de a se deplasa la poliţie la o dată şi o oră stabilite de noi", a comunicat joi Poliţia metropolitană. Potrivit surselor citate de agenţia britanică Press Association, Julian Assange era convocat vineri la ora locală 11.30 (13.30 ora României) la secţia de poliţie Belgravia, în centrul capitalei britanice.
Scotland Yard a amintit că Julian Assange, care s-a refugiat la 19 iunie la ambasada Ecuadorului cerând azil politic, a încălcat regulile eliberării condiţionate. "Neprezentarea (în urma convocării) ar fi o nouă încălcare şi ar putea fi arestat", precizează poliţia.
Julian Assange aşteaptă o decizie din partea autorităţilor ecuadoriene referitoare la cererea sa de azil politic.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat în prezent în ambasada Ecuadorului din Londra, nu va da curs convocării la poliţie în vederea extrădării în Suedia, anunţă purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
"La recomandarea avocaţilor, australianul va rămâne în ambasadă sub protecţia Guvernului ecuadorian", în aşteptarea deciziei privind solicitarea sa de azil politic, a precizat purtătorul său de cuvânt.
Fondatorul WikiLeaks a fost convocat la poliţie în vederea extrădării în Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale. Australianul a luat cunoştinţă de "obligaţia de a se