Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie însărcinată a murit la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi din cauza unei hemoragii masive

Publicat in Adevarul, vineri 29 iunie 2012 ·

Pacienta, în vârstă de 38 de ani, fusese fertilizată in vitro şi a suferit o serie de complicaţii rare. În prima fază, a fost operată la spital, dar medicii n-au mai putut-o salva.

Tragedia a avut loc în dimineaţa zilei de 29 iunie. Femeia în vârstă de 38 de ani, de profesie inginer, care fusese fertilizată in vitro la o clinică din Bucureşti, s-a prezentat la maternitatea din Iaşi în stare critică.

Medicii au diagnosticat-o cu apoplexie utero-placentară şi au operat-o. Au descoperit că fătul, cu o greutate de 2.200 grame, era mort în burta mamei de câteva ore. Ulterior avortului i-au îndepărtat şi uterul.

"Pacienta era urmărită de unul din medicii noşti pentru sarcina obţinută prin fertilizare in vitro şi cu trombofilie cu tratament cu anticoagulante. Se prezintă în cursul dimineţii de joi, la ora 11.10, în triajul spitalului cu stare generală alterată. La prima examinare părea că este şoc hemoragic. Examinarea efectuată de medicul obstetrician a pus în evidenţă apoplexie utero- placentară cu făt mort intrauterin. S-a intrat de urgenţă în sală, s-a practicat cezariană şi se extrage un făt mort de 2.200 de grame", a precizat Maria Stamatin, şefa Clinicii de Neonatologie.

Emoţionant! Nou-născutul abandonat pe câmp a fost salvat de sora lui UPDATE

Oficialii spitalului susţin că, după operaţie, femeia se simţea bine. Cu toate acestea, aseară, 28 iunie, în jurul orei 22.00, pacienta a făcut o hemoragie masivă, iar echipa de medicii a dus-o din nou în sala de operaţii. În ciuda eforturilor celor de la maternitate, femeia a murit astăzi dimineaţă, în jurul orei 04.00.

"În jurul orei 22.00, starea generală a pacientei se alterează brusc şi apare hemoragie importantă pe tubul de dren. Se decinde de urgenţă din nou intervenţia chirugicală, cu o echipă multidisciplinară formată din medici obstetriceni , chirurgi urologi şi chirurgi vasculari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 47 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 12 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 35 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°