* Amăreala din frunzele sale atinge maximul sub razele soarelui de iunie. Un "dezavantaj” cu efect detoxifiant fenomenal, care vindecă bolile ficatului şi ale colecistului *
În popor se mai numeşte şi angină, anghină, carcioafă, amăreală sau darul Sfintei Marii, şi este o plantă mare iubitoare de soare şi de căldură, crescând doar în zonele sudice ale ţării noastre, unde a fost adusă cu secole în urmă, din regiunea mediteraneană. Acum, în miez de iunie, se recoltează frunzele anghinarei, care sunt un excepţional drenor biliar, depurativ şi tonic al ficatului. Încă din antichitate, medicii greci şi romani administrau frunzele plantei celor cu icter, care nu puteau digera alimentele ori care aveau stări de greaţă. În evul mediu, alchimiştii foloseau anghinarea ca principal ingredient într-un aşa-numit elixir amar, despre care se credea că are calitatea unică de a elimina toate materiile toxice din organism, ajutând astfel la vindecarea bolilor trupului, dar şi ale sufletului. Ceva mai târziu, o varietate a plantei, cunoscută drept "anghinarea de Ierusalim”, era folosită pentru vindecarea hepatitei A, boală care făcea ravagii în aglomeraţiile urbane în secolele XVIII-XIX, când apa de băut şi alimentele erau adesea infestate cu virusul hepatitic. În zilele noastre, anghinarea este printre cele mai studiate plante medicinale, în unele ţări ea înlocuind medicamentele de sinteză în afecţiuni cum ar fi cele digestive, hepatice sau cardiovasculare. Înainte de a intra în detalii terapeutice, să aflăm împreună câteva lucruri despre modul în care se prepară şi se administrează.
Carte de vizită
Anghinarea este o plantă ierboasă, cu tulpină subţire şi dreaptă, care ajunge la maturitate la o înălţime de până la un metru şi jumătate. Are frunze mari, crestate, verde închis pe faţă şi cenuşii-albicioase
