Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce efective are MAI în misiuni internaţionale

Publicat in Ziua Veche, vineri 29 iunie 2012 ·

MAI participă cu 159 de poliţişti şi jandarmi la misiunile şi operaţiunile desfăşurate în afara teritoriului naţional, în sprijinul păcii şi al securităţii, respectiv pentru gestionarea situaţiilor de criză.

În conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării, participarea la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului naţional permite contribuţia activă în cadrul diferitelor iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securităţii, promovarea stabilităţii regionale, gestionarea crizelor, securitate şi menţinere a păcii, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Uniunii Europene (UE), Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

De-a lungul celor 14 ani de participare la misiuni internaţionale, peste 350 de poliţişti şi 800 de jandarmi români şi-au adus aportul la apărarea păcii în lume şi la menţinerea stabilităţii şi securităţii în zone de conflict sau în situaţii de criză. România participă alături de alte state la Misiunea Integrată a Naţiunilor Unite în Timorul de Est (UNMIT) ce a fost stabilită prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 1704 din 25 August 2006 şi prelungită succesiv până la data de 31 decembrie 2012. Misiunea a fost înfiinţată ca urmare a Raportului Secretarului General ONU din 8 august 2006 care a subliniat necesitatea intervenţiei Naţiunilor Unite pentru restabilirea situaţiei fragile de securitate, politice şi umanitare în Timorul de Est, în special ca urmare a disoluției puterii executive a instituţiilor publice de aplicare a legii, precum şi a înregistrării unui număr important de refugiaţi.

Printre principalele obiective în care sunt implicaţi cei şase ofiţeri români de poliţie, se regăsesc următoarele atribuţii: asigurarea restaurării şi menţinerii ordinii publice în Timorul de Est; sprijinirea pol

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 10 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°