Sâmbătă, 30 iunie, în centrul Bucureştiului va avea loc a noua ediţie a Marşului Diversităţii, organizat anual la Bucureşti. Vara aceasta, comunitatea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi prietenii lor heterosexuali intenţionează să organizeze marşuri, prelegeri, proiecţii de film şi petreceri pentru a sărbători Pride.
Marşul Diversităţii organizat pe 30 iunie reprezintă doar punctul culminant al unei săptămâni de evenimente care au marcat luna dedicată comunităţii LGBT.
Poate aţi citit despre acest subiect în ziare şi v-aţi întrebat care este scopul organizării unor marşuri Pride.
Aceste evenimente nu sunt simple marşuri, ele sunt o sărbătoare a diversităţii. Pe 1 iunie, preşedintele Obama a declarat: "Înţelegem că drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor sunt echivalente cu drepturile omului ". Drept recunoaştere a rolului lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor din SUA şi pentru a sublinia tradiţia SUA de promovare a drepturilor civile ale minorităţilor, preşedintele a declarat luna iunie ca fiind luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor.
Marşul Diversităţii organizat la Bucureşti atrage persoane din toate categoriile, atât heterosexuali, cât şi homosexuali, care participă la eveniment pentru a-şi demonstra angajamentul de a construi o naţiune mai puternică, mai progresistă, o Românie care îşi apreciază toţi cetăţenii, indiferent ce orientare sexuală sau identitate de gen au aceştia.
Evenimentul este de asemenea un moment potrivit pentru a reflecta asupra obstacolelor pe care le-a învins comunitatea LGBT. Multe persoane nu cunosc faptul că primele marşuri ale lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor, ce au avut loc în 1970, s-au organizat pentru a comemora un an de la revolta de la Sto