Mă întâlnesc uneori seara în parc cu un academician venerabil, încărcat cu optzeci de ani de viaţă. Fost renumit degustător de vinuri – calitate în care a fost apreciat şi pe plan mondial -, fost profesor universitar, omul îşi face, singur sau însoţit de un prieten, plimbarea de dinaintea somnului.

Nesigur, aproape dezarticulat în mişcări, cu privirea deseori rătăcită, păstrează totuşi un aer nobil, venit parcă din lumea vinurilor vechi pe care le-a degustat de-a lungul vieţii. Îl salut şi aproape întotdeauna mă întreabă dezorientat cine sunt, că nu-şi aminteşte de mine.

Eu îi răspund, domnule profesor, dar ne ştim de ani buni, sunt X. Jenat, el se scuză că e suferind de o năprasnică maladie cerebrală şi că doar medicamentele îi menţin creierul într-o stare onorabilă de funcţiune.

E greu să porţi o convorbire cu el. Rămâne atent doar pe durata unui pospai de câteva fraze, apoi un fel de noapte cerebrală îl înghite în bezna ei inumană. E semnul pentru mine că trebuie să-l las pe domnul academician să-şi continue plimbarea. Într-o ţară civilizată precum Elveţia sau Olanda, unul ca el s-ar gândi foarte serios la o intervenţie ultimă, la eutanasie.

Gândiţi-vă că un om cu un creier paradit ca acest savant a fost folosit în campania electorală de unul din baronii locali ai PSD, candidat la primăria unui mare oraş moldovean. Cu brandul său ştiinţific, dom’ profesor care nu mai recunoaşte lumea pe stradă îndemna lumea să-l voteze pe respectivul şmecher politic, fiindcă altul mai grozav ca el nici că există. Desigur, familia sa a primit ceva la schimb pentru asta, dar incalificabil este că politicianul în cauză nu s-a sfiit să folosească în scopurile sale electorale o fiinţă jalnică.

Adrian Năstase a intrat în bulău, ajungând chiar vedetă internaţională (l-am văzut prezentat pe larg şi pe „TV5 Monde”). A lăsat în urma lui un partid ticăloşit pân