O primă versiune a convorbirilor lui Eugen Simion cu discipolul său optzecist Andrei Grigor a apărut în 2004, într-un climat literar încă dominat de logica de front pe care o adoptase după 1990, în virtutea unui radicalism (etic și abia în al doilea rînd estetic) indomptabil, cea mai mare parte a intelectualității noastre umaniste. Înregistrat, într-un interval de aproape doi ani, la capătul unui deceniu postrevoluționar foarte agitat și foarte tulbure (despre care, cred, abia de acum înainte vom putea încerca să discutăm cu mai puțină patimă), dialogul cu pricina atacă multe dintre temele ce au segregat, în epoca de după căderea comunismului, lumea culturală românească: de la opțiunea dilematică între implicarea intelectualului în politică și dezangajarea programatică pînă la controversele iscate în marginea ideii de „spirit național“. Eugen Simion și Andrei Grigor discută aici despre „despărțirile în cultură“, despre elite și elitism, despre conservatorism și reformă, despre demitizare și, pe de altă parte, miturile contemporane, despre conflictul generaționist în literatură, despre complexele literaturii române, despre rolul criticii și al criticului literar. (În jurul aceloraşi teme se organizează şi cele o sută şi ceva de pagini adăugate prin 2010-2011 dialogului; diferenţe de accent sau nuanţe suplimentare într-o chestiune sau alta sînt însă sesizabile, ele fiind consecinţa unei fireşti modificări de perspectivă odată cu îndepărtarea de anii ’90 – deceniu „obsedant“, şi pe bună dreptate, în convorbirile de faţă...) Desigur, nu în ultimul rînd – printr-o obstinată insistență a lui Andrei Grigor de a-l determina pe autorul Dimineţii poeţilor să se destăinuie –, În ariergarda avangardei stăruie asupra unor detalii din biografia intelectuală a criticului și a profesorului Eugen Simion, al cărui profil se defineşte, contradictoriu, conform propriei mărturisiri