Mai muţi oameni de cultură din Timişoara au semnat în urmă cu o săptămână o petiţie prin care se cerea demisia premierului Victor Ponta, din cauza acuzaţiilor de plagiat referitoare la lucrarea de doctorat a acestuia. Până în prezent, aproape 7.300 de persoane au semnat petiţia online.
Peste 1.100 de persoane au comentat petiţia online formulată de mediul academic timişorean, petiţie care cere demisia premierului Victor Ponta. Între timp, astăzi, ministrul educaţiei a desfiinţat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, după ce unul din membrii acestuia ar fi confirmat pentru rtv.ro că Ponta a comis un plagiat.
Viorel Marineasa: "Ponta nu ştie ce este munca ştiinţifică. Trebuie să îşi dea demisia"
Daniel Vighi, profesor universitar: "Onestitatea este mai presus de orice"
Vă prezentăm mai jos petiţia online, formulată de reprezentanţi ai mediului academic timişorean:
Apel pentru demisia Primului Ministru al României
Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrărilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.
De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Invităm să se alăturare acestui protest toţi universitarii interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societ