Jurnalista Anne Sinclair, soţia fostului director general al Fondului Monetar Internaţional, acuzat anul trecut de agresiune sexuală asupra unei cameriste, l-a dat afară din apartamentul în care cei doi locuiesc la Paris. Sursa: REUTERS
UPDATE DSK şi soţia sa au anunţat astăzi că au decis să dea în judecată pentru atingere adusă vieţii private revista franceză Closer, care a publicat informaţii potrivit cărora s-au despărțit.
De la revenirea în Franţa, la 4 septembrie 2011, DSK şi soţia sa au demarat mai multe acţiuni în justiţie pentru apărarea vieţii private, notează presa franceză.
Publicaţia franceză Closer susține că cei doi s-au separat încă acum o lună, Sinclair fiind cea care a insistat ca DSK să plece de la domiciliul lor din Paris. Fostul şef al FMI s-a mutat într-un alt apartament, tot în capitală.
Cunoscuta jurnalistă franceză şi fostul bancher au împlinit în noiembrie anul trecut 21 de ani de căsătorie.
Strauss-Kahn a fost în mai 2011 protagonistul unui scandal sexual, care l-a costat scaunul de şef al FMI, fiind arestat la New York pentru o presupusă agresiune sexuală împotriva unei menajere la hotelul Sofitel. Dosarul penal deschis împotriva sa pentru viol a fost închis după câteva luni, când familia lui DSK a fost hărţuită de presa internaţională, care a încercat să scoată la suprafaţă amănunte picante din viaţa tumultuoasă a fostului director FMI.
Chiar dacă toate capetele de acuzare în acest caz împotriva sa au fost ridicate, el a fost scos definitiv din cursa pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, înaintea scandalului fiind cotat cu şanse mari de câştig. Oricum, preşedintele francez conservator Nicolas Sarkozy, despre care s-a scris că s-ar afla în spatele acestui scandal, a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa unui alt candidat socialist Francois Hollande.
În luna februarie, DSK a fost su