Pe şoseaua care leagă Focşanii de Târgu Secuiesc, străbătând Munţii Vrancei, cu puţin înainte de a ajunge la Cascada Putnei, maşinile sunt obligate să facă veritabile slalomuri pentru a străbate carosabilul plin de hăuri şi dâmburi. Sursa: EVZ
Dacă te laşi sedus de o scândură care te invită să vizitezi Cascada Putnei, poţi face la stânga, pentru a coborî un drum de pământ, prăfos în timpul verii, noroios în timpul toamnei, ca să ajungi, după ce ai căutat zadarnic o parcare, la Cascada propriu zisă.
În afara unei scări de lemn putred, nu vei găsi aici nimic din ceea ce în orice alt loc din lume aparţine serviciilor puse la dispoziţia vizitatorilor: de la toaletă până la un chioşc de suveniruri.
Şi şoseaua şi Cascada Putnei sunt bunuri publice.
Arată aşa, deoarece sunt destinate tuturor.
Ajungi însă, după câteva minute, la Lepşa.
Comuna aceasta de munte a fost aleasă de lumea bună de la Focşani, dar şi din judeţ drept loc al caselor de vacanţă.
Case de vacanţă e un fel de a spune, inspirat din bunul simţ de tip protestant.
La Lepşa vezi peste tot viloaie, palate, peluze, buncăre înflorite artistic, garduri ca de cazemată, maşini scumpe.
Familiarizat cât de cât cu ţara postdecembristă, înţelegi imediat de ce şoseaua şi Cascada sunt aşa cum sunt:
Banii destinaţi şoselei şi Cascadei s-au dus în bunurile penalilor din Focşani şi din judeţ: oameni de afaceri îmbogăţiţi din contracte cu statul, politicieni care au înlesnit aceste contracte şi, pentru asta şi-au luat partea, consilieri judeţeni şi municipali, şefi de Poliţie, de SRI. de Gardă Financiară.
Această prăpastie dintre bunurile individuale şi bunurile publice se întâlneşte peste tot în România de azi.
Avem cu duiumul: vile, palate, yahturi de lux, avioane, elicoptere, ceasuri scumpe, grădini, livezi, peluze.
N-ave
